Silvia Chindea – Moarte în Peru

Autor: Silvia Chindea

Titlu: Moarte în Peru

Editură: Tritonic

Alte detalii: Colecția Mystery & Thriller, TPB, 13×20 cm, 284 pag., preț 35 lei, ISBN 978-606-749-189-0

Nota mea: ***

Descriere: „O expeditie in cautarea unui oras mitic, o echipa internationala eterogena, o crima. Nu, nu este un nou episod al francizei Indiana Jones, ci prima ancheta a Angelei Brumaru, o jurnalista din Romania aflata in Peru pentru cu totul alta misiune. Dar cand prietena sa este ucisa, Angela incepe propria sa investigatie. Si mai urmeaza o crima…”

Am cumpărat cartea anul trecut, la târgul Gaudeamus din noiembrie, însă după ce plecase autoarea, așa că n-am mai apucat să iau un autograf decât în luna următoare, când editura Tritonic a organizat un excelent eveniment la care am participat în calitate de membru al grupului Blogosfera SF & F. Tema a fost ceva de genul „ce putem face noi, cei din blogosferă, pentru a-i convinge pe cititorii blogurilor noastre să cumpere cărțile despre care scriem și ce impact au recenziile noastre asupra vânzărilor cărților despre care scriem”. Nu prea mare, din ce-am înțeles, însă discuțiile au plecat în multe alte direcții (acolo am cunoscut-o și pe doamna Lucia Verona) și am reușit ca, datorită lor, să trag câteva concluzii: situația romanului polițist de la noi e destul de tristă, cel puțin așa mi se pare mie. Noi, sefiștii, tot ne mai strângem la câte un eveniment și mi se pare c-ar mai vreo 1000 de oameni care cumpără și citesc SF în mod constant. Autorii români de SF sunt destul de cunoscuți în mediul nostru și reușesc să scoată și să vândă un număr bunicel de volume pe an. Au idei, cititori, public cumpărător și o seamă de bloguri (și critici, vezi Doamne) care scriu despre cărțile lor. Nu la fel de bine stau însă scriitorii de povești polițiste. În afară de blogul lui Florin Leodor Dănilă (pe care n-am mai văzut însă activitate de ani buni), eu unul chiar nu cunosc niciun blog care să se ocupe strict de această latură a literaturii. A, dar există Revista de Suspans (exista și Revista Suspans), care se ocupă mai ales de romanele polițiste, mystery, thriller, dar și de horror, fantasy și nu numai, însă e revistă, nu blog.

Nu știu exact care sunt cauzele. Noroc cu inițiativa lui Bogdan Hrib, de a înființa un blog dedicat literaturii crime. Din când în când mai scriu și eu pe FanSF câte un articol despre o carte polițistă (sau thriller, crime, cum vreți să-i spuneți), dar timpul și multitudinea de cărți SF ș fantasy mă împiedică să o fac prea des (deși am citit câteva sute bune de astfel de cărți). Și, ce mai încolo, încoace, nici despre „Moarte în Peru” nu m-aș fi apucat să scriu (și probabil că nici n-aș fi citit-o prea curând) dacă nu m-ar fi îndemnat autoarea ei printr-un frumos autograf.

Impresii: idee bună, personaje așa și-așa, acțiune care trenează în unele locuri, decor extrem de interesant, intrigă multă și un personaj principal, Angela Brumaru, pe care ba îți vine s-o pupi, ba să-i dai cu paru-n cap. Am citit cartea cu plăcere până la un anumit punct, când o chestie care mi s-a părut greșită de prima dată a început să mă sâcâie atât de tare încât nu mi-a mai dat pace până la finalul cărții: folosirea în cadrul dialogurilor a unor verbe care n-au nici cea mai mică treabă cu vorbirea.

Exemple:

„-Aha, se scarpină Rosado în cap” – pag. 10.

„- Hei, tipule, l-ai auzit pe bătrân! trece Silvia Zaha pe lângă Wozniak..” – pag. 17

„- Atunci o echipă, dacă vă place mai mult acest cuvânt, îi cuprinde Mathias cu privirea” – pag. 18

„- Am fost verificați?! se ridică Silvia Zaha” – pag. 19

„-Am ajuns deja de douăzeci de minute și n-am aflat nimic! își aruncă Silvia părul pe spate” – pag. 20

„-E una și Anglia, în Uffington. am văzut-o acum câțiva ani! se ridică Wozniak” – pag. 21

„-Da, își aranjează Petr ochelarii pe nas” – pag. 22

„- Cât timp vorbim, le voi încerca pe toate, mulțumesc de invitație! se așază Angela pe un scaun metalic” – pag. 121

Iar „scoate pistolul” sau „schimbă viteza” chiar nu sugerează absolut deloc vorbirea.

Deci, eu am învățat că pentru a construi dialoguri e nevoie de verbe care să sugereze vorbirea. Și, slavă Domnului, limba română are destule: pe lângă tradiționalele „zice” și „spune”, mai avem multe altele – întreabă, exclamă, răspunde, se miră, citează, intervine, continuă, rostește, recită, țipă, strigă, urlă, se răstește, se repede, i-o întoarce, îl zeflemisește, îl ironizează, îngână, șoptește, geme, zbiară, îl ceartă, îl admonestează, îl laudă și multe altele.

Ce-aș mai avea de reproșat: la pagina 253 aflăm că irlandezii își formează numele de familie prin adăugare sufixului fiu sau fiică, de genul Indridasson sau Sigurdardottir (că tot vorbim despre un roman polițist). Eu știam că e vorba de islandezi, nu irlandezi. Mai zic două și tac, ar putea reieși că nu mi-a plăcut deloc cartea, deși mi-a plăcut: dialogurile par cam forțate din cauza excesivei corectitudini cu care sunt construite, adică nimeni nu prescurtează cuvinte, așa cum se procedează în vorbirea normală, iar Angela Brumaru sare prea ușor din pat în pat (nu țopăie, intră de bunăvoie), ba cu bărbați, ba cu femei, plus că se lasă mângâiată și pipăită de un neica nimeni pe care doar ce-l cunoscuse.

În rest, numai de bine. Apropo, despre geoglifele de la Nazca am citit în cele câteva cărți de semi-popularizare științifică scrise de Erich von Daniken și mi-am zis că în viața asta trebuie neapărat să ajung și eu să le vizitez. Știu, sunt cam departe, dar mai am mulți ani în față.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s