Evoluția romanului polițist românesc (episodul 1)

 

 

Despre români – de la Misterele Bucureștiului la noile generații postbelice

Într-un articol publicat de prestigioasa World Literature Today, profesorul J. Madison Davis inventaria începuturile literaturii polițiste din România „În 1946, la 82 de ani, Mărgărița Miller Verghy (1865-1953) publică romanul Prințesa în crinolină, care se pare că a avut o oarecare influență printre autoarele din România, la începutul perioadei comuniste. În 1930 Mateiu Caragiale (1885-1936), influent poet și prozator, a publicat o poveste neterminată Sub pecetea tainei. Mihail Sadoveanu (1880-1961) este considerat unul dintre cei mai importanți romancieri înainte de 1945 și a scris o nuvelă a răzbunării[1] cu titlul Baltagul (1930).”

Cu siguranță ar mai fi de adăugat un roman tot al anilor ’30, semnat de Victor Eftimiu, cu titlul Chimonoul înstelat (1934, ediția a doua 1970 și a treia 2012 la Crime Scene, sub îndrumarea lui George Arion), dar și voluminoasa lucrare „de capă și spadă” Misterele Bucureștiului, semnată de Ioan M. Bujoreanu (Mistere din București, în 2015, la Crime Scene), apărută în 1862 și considerată prima narațiune de factură polițistă din literatura română.

Chiar și Liviu Rebreanu (1885-1944) cochetează cu genul, în romanul Amândoi, publicat în 1940. „Arta de a modela pasta umană după voie nu-l părăseşte nicicând. Chiar dacă se joacă; şi romanul Amândoi e ieşit dintr-un astfel de joc. Demult, pe romancier, îl preocupa gândul de-a scrie un roman poliţist… fără defectele acestui gen! Un roman poliţist autohton mai întâi. Adică de ce în toate romanele poliţiste să fie vorba numai de personaje cu nume englezeşti, exotice? Mediul nostru nu e destul de exotic el însuşi?“ scria Dan Petraşincu, în România literară[2] din acele vremi. Dar niciunul dintre aceste romane nu a fost pus în valoare într-o colecție coerentă dedicată genului Mystery & thriller, la o editură importantă din România. De altfel autorii români, mai ales cei clasici, nu sunt publicați de mulți editori români, nefiind prea vandabili.

Anii postbelici au adus în literatura română vitejii milițieni și temuții ofițeri de securitate care demascau cu deosebit succes maleficii spioni occidentali. Dar lăsând gluma la o parte, ca și… o parte din maculatura acelor vremuri, au existat autori importanți care din nefericire sunt astăzi uitați. Ne referim la Petre Sălcudeanu (1930-2005) cu a sa serie Bunicul (unul dintre cele mai bune thrillere românești este O lacrimă de fată, film realizat în 1980 în regia lui Iosif Demian, după romanul Bunicul și o lacrimă de fată). De altfel Sălcudeanu este co-scenarist (împreună cu Titus Popovici) la unele dintre cele mai celebre filme de aventuri ale lui Sergiu Nicolaescu: Cu mâinile curate (1972) și Ultimul cartuș (1973). Bunicul este primul ofițer de miliție din literatura românească având umanism, profunzime, defecte și detalii. Au urmat Căpitanul Apostolescu, serie cu 19 volume apărută între 1969 și 1995, semnată de Horia Tecuceanu (1929-1997). Haralamb Zincă (1923-2008) este poate cel mai productiv autor de romane de aventuri, amestecând genurile cu mare dibăcie, anchete polițiste, acțiuni de spionaj, operațiuni de război, într-o operă care adună peste 30 de volume, între 1956 și 1997, cărțile sale n-am mai fost niciodată reeditate deși personajul său emblematic, spionul Radu Doinaș, ar fi meritat un destin mai bun.

Literatura de aventuri pentru copii și tineri (ceea ce se numește acum foarte corect politic Young Adults) a avut și ea câțiva reprezentanți importanți. Constantin Chiriță (1925-1991) cu seria Cireșarii (apărute între 1953 și 1963, ecranizate în 1979) i-a consacrat pe Tic, Ursu sau Victor, adolescenți cu visuri și iubiri, curajoși și glumeți, fără vreo conotație sau aluzie politică. Petre Luscalov (1927-2004) creează duetul dunărean Scatiu și Babușcă (un fel de Tom Sawyer și Huck Finn a la roumaine) care se bucură de mai multe romane, dar și de câteva ecranizări. Chiar dacă  tradiționalii ofițeri ai regimului intervin impetuos și tezist, plini de importanță și inteligență, cei doi puști au umor și au făcut deliciul multor generații de elevi care s-au „bătut” pentru un bilet la matineu când rula Alarmă în deltă (1976) sau Aventurile lui Babușcă (1973). Deși tangent genului polițist, romanul de aventuri Toate pânzele sus, al lui Radu Tudoran (1910-1992) are destule elemente care țin de anchetele detectiviste clasice: furturi, crime, dispariții, urmăriri, într-un decor romantic de secol XIX. Apărut în 1954, a fost ecranizat de TVR în 1976 și a rămas cel mai vizionat și lăudat serial românesc.

Despre Ojog-Brașoveanu și Arion în următorul episod.

[1] Din păcate limba română nu a adoptat termeni care în limba engleză au deja forme consacrate: detective story sau novella of revenge.

[2] Un roman „poliţist“ de Liviu Rebreanu, în „România literară“, II, 51, 31 martie 1940, p. 22), vezi și http://www.librarie.net/p/46955/amandoi, consultată la 15.04.2017.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s