Despre personajele mystery and thriller și credibilitate

Recunosc, asta a fost, din perspectiva mea de autor, cea mai mare provocare atunci când am purces la drum cu seria Sergiu Manta. Cum fac să îl păstrez pe băiatul ăsta, rocker, biker, IT-ist și, de la un anumit punct, asasin plătit în limitele unei orarecare credibilități? Am tras cu coada ochiului – recunosc- la personajele create de alții: Gabriel Allon al lui Silva, Alina Marinescu a Monicăi Ramirez, Jack Taylor al lui Bruen și, unul dintre favoriții mei, Jack Reacher născut de Lee Child.

Un bun punct de pornire este motivația opțiunilor eroului. Allon e recrutat de Mossad imediat după masacrul din timpul olimpiadei de la München. Alina Marinescu este recrutata în urma unor să le spunem erori de tinerețe. Taylor a cedat presiunii, s-a apucat de alcool și droguri iar saltul din tabăra polițiștilor în tabăra detectivilor particulari dubioși a devenit de neevitat. După o carieră în spionajul militar, Reacher a decis că vrea să i se piardă urma, dar nu-i prea iese. Cât despre  Sergiu al subsemnatei, omul alege răzbunarea, iar această alegere are consecințe.

Până aici toate bune. Problema e că atunci când optezi să faci din personajul tău o serie, ieșirea, pe aici pe acolo, din sfera credibilului este oarecum inevitabilă. Până la urmă, cât de șmecher poți să fii ca individ încât să înoți în crime și să scapi? Să avansezi în vârstă, să te afunzi în drame și frustrări, dar capacitățile tale de 007 să rămână ne afectate? Nici în grupa mai cuminte a eroilor de crime, nu sunt toate lucrurile lapte și miere, sub acest aspect. Stelian Munteanu al lui Bogdan Hrib trece, fără voia sa, din bucluc în bucluc. Cam cât ghinion poate să aibă omul? Cu editura nu merge, relația cu soția este veșnic la distanță, iar fantomele trecutului  altora se agață scai de el. Stella Harrington a Luciei Verona aduce crime pe unde trece, de începi să crezi că e nepoata lui Jane Marple, și nu o faimoasă cântăreață de operă. Dinu, vagabondul lui Lucian Dragoș Bogdan își lasă baltă familia și copiii și se bagă într-o anchetă care nu are absolut nici o legătură cu el. Și lista ar putea continua.

Am realizat, însă, la un moment dat, că premiza mea era nu neapărat greșită, ci mai degrabă eronat orientată. Îndrăgim aceste personaje nu pentru că existența lor ar fi una credibilă, ci tocmai pentru că nu e. Ei fac lucruri la care noi doar visăm în momentele în care ne permitem să lăsăm materia cenușie să zburde pe câmpii. Ce ne apropie de ei sunt momentele lor de derută și frustrare, de suferință, de plâns pe ascuns. Îi iubim când se îmbată și spun prostii, când retrăiesc spaime din copilărie, când își aduc aminte de armată. Cu alte cuvinte, când sunt oameni, ca și noi…

IMG_20170607_150935

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s