Sant Jordi, dragonul, cărțile și trandafirii

Una dintre primele întrbări pe care i le-am pus profesorului meu de spaniolă, Isidro, a fost dacă în Barcelona există un târg de carte cum e, de exemplu, la Madrid. A fost destul de dificil să-l fac să-nțeleagă ce voiam să aflu, pe de o parte pentru că, la vremea aceea, eu de-abia trecusem de “hola” și “mi nombre es Anamaria” și pe de altă parte pentru că expresia folosită de ei pentru astfel de evenimente nu este “târg de carte”, ci “feria de libros” (libro = carte; feria =1. eveniment cultural, industrial sau economic, 2. bâlci). Așa am aflat de Sant Jordi.

Diada de Sant Jordi este o sărbătoare exclusiv catalonă. Pentru cei care nu știu, Spania este, practic, un stat federal, precum Germania, împărțit în mai multe comunități autonome cu parlament, guvern și limbă proprii. Catalonia este una dintre cele mai importante unități administrativ teritoriale din punct de vedere economic și cea cu cel mai puternic trend independentist.

Sant Jordi este echivalentul Sfântului Gheorghe al nostru și se celebrează pe 23 aprilie. Legenda legată de acest personaj are mici variațiuni, dar, în mare, este vorba de un sat/regat din munți unde trăiau niște oameni simpli, un rege și o regină. Prin pădurile din împrejurimi viețuia și un dragon căruia oamenii îi sacrificau animalele din gospodărie ca să-și astâmpere foamea și să nu-i atace. Dar, când animalele s-au terminat, au fost obligați să sacrifice ființe umane. În acest scop se trăgea la sorți. La un moment dat paiul scurt, ca să zic așa, a fost tras de fiica regelui. Așa cum se-ntâmplă în orice basm, a apărut un viteaz cavaler, Sant Jordi care a avut curajul să se lupte cu dragonul cel rău și să-l omoare cu sabia sa. Acolo unde sângele dragonului a atins pământul, au crescut trandafiri roșii pe care, evident, tânărul i-a dăruit prințesei.

În timp s-a născut tradiția ca, pe 23 aprilie bărbații să dăruiască femeilor trandafiri iar ele să le dăruiască, la rândul lor, cărți. Momentul a căpătat și valențe de zi a îndrăgostiților, așa că standurile de cărți și flori care inundă străzile cu această ocazie, dar și librăriile și florăriile au parte de cozi impresionante.

Peste această sărbătoare s-a suprapus fericit și Ziua Internațională a Cărții. Data a fost aleasă pentru că pe 23 aprilie 1616 ar fi trecut în neființă doi titani ai literaturii universale: Shakespeare și Cervantes. Chestie care nu e întru totul adevărată. În sensul în care scriitorul spaniol a murit pe 22 aprilie, dar a fost înmormântat pe 23. Iar bardul englez a plecat dintre cei vii pe 23 aprilie, dar pe calendarul iulian, ceea ce ar echivalează cu 3 mai în cel actual. Dar, precum bine spunea Mark Twain, ce sens are să lăsăm realitatea să strice o poveste faină?

Practic ce se-ntâmplă de Sant Jordi? Florile și cărțile se vând cu milioanele. Librăriile fac discounturi mai mult sau mai puțin atractive iar prețul florilor se duce la cer. În Castelldefels, orașul în care locuiesc, vineri nu puteai găsi un trandafir sub 8 euro nici dacă viața ta ar fi depins de asta.

Ceea ce m-a impresionat pe mine este entuziasmul oamenilor pentru acest moment. Persoane care, poate, nu le prea au cu cititul sau cu dăruitul de flori, în această zi cumpără cel puțin un trandafir și o carte. Căci, dacă uiți de Sant Jordi, este ca și cum un român ar uita de Sfântul Valentin, Dragobete și ziua soacrei la un loc!

Barcelona, care este miezul tuturor întâmplărilor catalone, are parte de un display incredibil de standuri și evenimente. Și, indiferent dacă e o zi lucrătoare sau nu, centrul este plin de cărți, flori și oameni de dimineață și până-n noapte. Scriitorii vin și ei în stradă pentru a da autografe și a sta de vorbă cu cititorii. Pe lângă autorii iberici, de-a lungul timpului au marcat momentul cu prezența lor și nume de referință pe plan internațional, precum Frederick Forsyth sau Ken Follett.

În mod normal aș fi fost și eu moț acolo, dar pe de o parte, a fost zi lucrătoare, iar pe de altă parte până luni este în vigoare izolarea comarcală ( comarcas astea sunt un fel de județe ale comunităților autonome). Iar unul din paradoxurile tipice ale administrației spaniole este că, de exemplu, orașul meu face parte din zona metropolitană a capitalei catalone, dar nu și din aceași comarca. Yep. Viva España!

sursă: Facebook

Așa că m-am folosit de vreo două ceasuri în care nu aveam de predat engleză pentru a mă bucura de fiesta pe plan local. Ce am văzut? Multe flori. Fiecare trandafir era însoțit de steagul comunității. Esplanada din fața bibliotecii a fost transormată în spațiu dedicat târgului. Teatrul din localitate (da, avem și teatru!) a pus în scenă o piesă a unui autor catalon. Câțiva artiști locali au susținut un concert. Fiecare școală a organizat un proiect dedicat acestei sărbători. Copiii au profitat de ocazie și au ieșit îmbrăcați în cavaleri și prințese. O mână de independentiști (vreo 10) au organizat o mini-demonstrație în fața primăriei. Toate sub ochii vigilenți ai angajaților administrației publice locale care vegheau să stăm distanțați, să purtăm mască și să ne dăm cu dezinfectant pe mâini. Iar eu mi-am chinuit cursanții cerându-le să-mi povestească legenda în engleză. Cu acest prilej am descoperit că nu toți o știau…:))).

Am profitat de ocazie și am întrebat o doamnă simpatică de la un stand ce cărți se vând cu precădere. Răspunsul a fost: povești de dragoste, cărți de dezvoltare personală, literatură polițistă și de suspans (yeeeey!!!) și cărți pentru copii și adolescenți. Odată cu ascuțirea spiritelor pe tema independenței Cataloniei, au luat avânt și volumele pe teme politice.

Nu aveam cum să nu mă întreb în ce măsură putem învăța din ce fac alții și aplica la noi. Cu atât mai mult cu cât am citit că Ziua Internațională a Cărții a devenit, cumva, oficială și în România. Am observat că există, printre cei interesați, opinii pro și contra.

Dacă mă-ntrebați pe mine, orice prilej de a vorbi despre cărți și autori e bine venit. Acuma depinde și de noi să exploatăm oportunitatea cu cap, țințnd cont de profilul național. Și să avem răbdare. Chiar și Dumnezeu a avut nevoie de șase zile ca să creeze lumea. Noi avem senzația că putem instaura o tradiție cu o postare pe Facebook și Instagram?

S-ar putea organzia, de exemplu, o serie de evenimente în cafenele. Localul își deschide porțile pentru a găzdui, să zicem, o lansare de carte cu autorul prezent. Spațiul ar fi suficient. Nu e ca și cum dă buluc lumea. Editura ar putea vinde câteva volume. Cititorii ar primi autografe și ar sta de vorbă cu autorii. Iar cafeneaua ar vinde câte ceva de băut. Și toate astea fără cheltuielile care le presupune un stand.

Sigur că nu s-ar vinde cu miile de exemplare. Orice început e greu. Presupune voință și colaborare între edituri, diriguitori ai culturii, proprietari de localuri, scriitori. Și efort. În primii ani toți cei implicați ar trebui să-și acceseze lista de contacte pentru a aduce public și a asigura vizibilitate. Hai să fim serioși! Fiecare scriitor, editor, librar, distribuitor știe un jurnalist, un blogger cu o oarecare vizibilitate, un actor cunoscut. Și toți avem rude și prieteni. Dar, precum spuneam, asta presupune colaborare pe termen lung și aici stăm cam prost…

Până una alta pot să vă spun că m-am bucurat de moment. Am cumpărat cărți pentru mine (evident!), cadouri pentru cei dragi și am primit primul meu trandafir de Sant Jordi. Și a fost, cum spun oamenii pe aici, “muy guay”, adică foarte cool.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s