Mama lui Jack

Mi-a fost dat să trăiesc experința de expat la 40 plus. Dacă nu ar fi fost cerută de o situație de famlie, mai mult ca sigur că nu aș fi încercat-o niciodată. De ce? Aș putea spune prețios că nu mă-ncântă ideea de a ieși din zona mea de confort. Cu alte cuvinte, psihologic vorbind (și nu numai!), mi-e lene! Dar ce te faci când se schimbă zona de confort? Păi, te schimbi și tu cu ea, că nu ai de ales. Și uite așa mi-am împachetat eu viața și am trimis-o 3000 de kilometri mai hacana.

Nu-i vorbă, spre deosebire de alți oameni care și-au luat lumea-n cap, eu nu am fost singură. Ai mei sunt aproape toți aici. În plus, vorbim de Spania, a cărei limbă, nație, obiceiuri și mod de viață sunt mult mai ușor digerabile pentru noi, românii, în comparație cu alte posibile destinații. Auzisem story-uri despre conaționali de-ai noștrii care și-au furat-o doar pentru că erau originari din spațiul mioritic. Posibil să fi fost o chestie de noroc, dar mie nu mi s-a-ntâmplat. În general, oamenii sunt amabili și prietenoși. Chiar și așa, am descoperit că, de când suntem p-aci, am legat amiciții mai degrabă cu alți extranjeros, decât cu băștinașii. Așa se face că, în afară de prietenii noștrii români, am mai adăugat în cercul de cunoștințe nemți, columbieni, belgieni, iranieni, sârbi.

Ultima mea achiziție din această categorie este o japonezo-americancă. Stă în blocul meu, un etaj mai sus. Mama lui Jack. Nu, Jack, nu e un copil, ci un câine de talie medie, haios și prietenos, dar care are atât de multă energie, încât eu îl suspectez de ADHD. Habar n-am dacă e și la patrupezi, dar dacă e, ăsta o are sigur! La început ne salutam prin parcare în timp ce ea flutura în toate direcțiile agățată de zgarda potăiței. Pe măsură ce Jack s-a mai lăsat strunit, am apucat să avem scurte conversații și am descoperit că ne simpatizăm. De luni de zile ne promitem că vom ba o cafea împreună. Nu ne-a ieșit.

Dar într-o dimineață, trece pe lângă poarta mea și-mi zice:

-Eu îmi reorganizez bilblioteca. Am cumpărat o tonă de cărți și nu prea mai am loc. Te-ar deranja dacă-ți dau ție cărțile pe care le-am citit deja?

Am zâmbit, gândindu-mă la tata, pe care cu greu l-ai fi convins să împrute o carte, darămite să o dea. A, dacă îi erai prieten apropiat și considera că ai putea aprecia gestul, îți cumpăra și ție un exemplar. Dar să ți-l dea pe AL LUI? Ferit-a Sfântul!

Oricum, zilele au trecut, a uitat și ea, am uitat și eu. Până-ntr-o seară, când am venit acasă și nu înțelegeam de ce nu puteam deschide ușa terasei. Apoi m-am prins. Era blocată de o sacoșă de cărți lăsată de mama lui Jack. Mă bucur întotdeauna când primesc cărți. Mai ales că am descoperit și vreo două – trei mistere printre ele. Iar gestul de bună vecinătate m-a impresionat.

Deci, sunt datoare cu o cafea. Nu?

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s